Memoria ca formă de justiţie - studiu de caz: Constantin Mitoi din Dârmăneşti

       În primăvara anului 2014 l-am întâlnit pe Titu Mitoi şi pe mama sa, Florica, acasă la dumnealor, în Dârmăneşti. Ştiam de mult de tatăl lui Titu, învăţătorul Constantin, care fusese deţinut politic în perioada 1958-1964, dar nu se făcuse încă vremea ca să-i cunosc pe cei doi mai bine. Într-o zi de mai tanti Florica şi-a amintit de sacul de haine cu care venise soţul său de la închisoarea de care nu le vorbea niciodată. Ca şi cum lucrurile pe care le pătimise acolo erau atât de teribile, încât nimeni, nici soţie, nici fiică, nici fiu, nu ar fi trebuit să afle o câtime. Atunci, la rugămintea mea, sacul ascuns mai bine de jumătate de secol în podul casei, a fost scos la iveală. Un moment emoţionat pentru ei, dar şi pentru mine.

        I-am rugat să îmi dea hainele pentru a le duce la Memorialul Victimelor Comunismului de la Sighet, peste câteva luni... Iar ei mi le-au încredinţat. Despre aceasta am scris în alt articol şi reiau câteva din cele de atunci:

      <<În sfârşit, a doua zi, pe 26 iulie, domnul Rusan m-a chemat înainte de conferinţa domnului Jardar Seim şi, cu emoţie, am dezvăluit şi prezentat aceste haine care aduc o mărturie atât de elocventă, materială, despre condiţia de deţinut politic în timpul regimului lui Dej. Ele îşi vor găsi locul într-una din sălile Memorialului, iar eu aduc acest omagiu, cu prietenie, familiei Mitoi, pentru tanti Florica, fiica sa Rodica şi Titu, fiul ei care a avut atâtea de suferit ca şi copil, adolescent, apoi om matur din pricină că omul care a locuit aceste haine a fost tatăl său ! Titu era mereu pus să scrie - ,,ocupaţia tatălui’’ şi invariabil respins pentru că era un pui de bandit !  

        Pentru mine acest moment a însemnat ceva – o mică alinare, o repunere în drepturi, o recunoaştere pentru memoria unui om care a suferit cumplit în închisoare şi a fost urmărit şi silit să treacă periodic pe la Securitate după eliberare. De aceea nici nu a povestit vreodată despre ceea ce a trăit, vrând să-şi scutească familia de necazuri şi întristări şi mai mari. Un om discret, un soţ şi tată grijuliu, un om altruist ce a salvat viaţa unui coleg de detenţie, singurul care l-a vizitat după 1964. Constantin Mitoi se află acum în Memorial, povestea sa, asemenea celei a mii şi zeci de mii de deţinuţi politici nu s-a pierdut, trăieşte, eu am transmis-o mai departe, aşa cum mi-a fost relatată de soţie şi fiu. Pot spune astfel că învăţătorului Constantin Mitoi i s-a făcut o reparaţie morală şi sunt atât de mândru că am contribuit la aceasta!>>

                                           

      Au trecut trei ani de la acest episod. Promisiunea a fost de a se expune într-una din camerele ce urmează a fi amenajate. Până mai deunăzi nu am mai întrebat ce s-a întâmplat cu ele, însă azi Andreea Carstea mi-a trimis fotografiile primite de la colegii ei de la Memorialul Sighet.

       

      Acum pot spune că s-a mai făcut puţină dreptate, puţină justiţie. Iar memoria ca formă de justiţie a funcţionat în cazul lui Constantin Mitoi din Dârmăneşti de Argeş !