Totalul afișărilor de pagină

sâmbătă, 16 aprilie 2011

Manastirea Aninoasa - o usa deschisa spre Dumnezeu

 


     Manastirea Aninoasa este asezata in satul cu acelasi nume, pe o terasa din stanga raului Bratia, la altitudinea de 460 de metri si reprezinta un pretios ansamblu arhitectonic de traditie brancoveneasca. Sfantul lacas a fost zidit si inzestrat cu mosii de catre marele clucer Tudoran Vladescu in anul 1677. Pisania situata deasupra usii de la intrare ne ofera informatiile despre ctitor si conditiile in care acesta s-a calugarit, si-a luat numele de monah Teodosie si ,, …au numit sfanta biserica sa fie manastire de obste de calugari, in zilele luminatului Domn Io Duca Voievod.’’ In interiorul bisericii, in dreapta usii de la intrare este zugravit chipul ctitorului si al sotiei sale. Acesta tine cu mana stanga manastirea, iar mana dreapta e pusa pe capul copilului Radu. Langa el, in dreapta se afla sotia sa Alexandra si in jurul lor se vad 11 copii, 4 baieti si 7 fete. Numele lor figureaza in pomelnicul monahului Teodosie pastrat la manastirea Campulung. Boierul Tudoran Vladescu a fost un om harnic, chibzuit si foarte econom, care nu numai ca a pastrat toata mostenirea parintesca, dar a cumparat multe mosii in Muscel, Arges, Ilfov, Vlasca, Dambovita, Teleorman si Ramnicu Sarat, devenind unul dintre cei mai bogati boieri munteni. La intrarea in cinul calugaresc averea sa a fost transferata manastirii care a devenit in acest mod extrem de prospera. La sfarsitul secolului XVII manastirea din Campulung a fost pradata de ostile austriece si maghiare care ,,i-au luat toate bucatele’’. In ajutorul ei a sarit monahul Teodosie de la Aninoasa, care i-a daruit un numar mare de vite. Tot el i-a inchinat ca metoh si manastirea Aninoasa printr-un act care stabilea in amanuntime ce avea de indeplinit fiecare parte. Motivatia acestui lucru transpare din documentul prin care se intarea inchinarea manastirii semnat de domnitorul Constantin Brancoveanu - ,,…el au socotit intru viata lui cum ca in urma lui nu se va putea tine si chivernisi aceasta manastire singura fara de stapanire si ca nu cumva veri care din domnii tarii ce ar fi in urma domnii meale pentru suparari si…….nescari oameni de tara sau dentr’alta tara ca s’o inchine metoh in alta parte, ci singur parintele Teodosie, ctitorul sfintei manastiri Aninoasa, facut-au tocmiala si asezamant cu parintele Gavriil, egumen la sfanta manastire Campulungul si cu tot saborul sfintei manastiri, cum sa fie ei purtatori de hrije pentru sfanta manastire Aninoasa.’’
O importanta perioada in viata manastirii este cea dintre 1722-1730, cand s-au facut mai multe lucrari pe vremea cand devenise mitropolit al Ungrovlahiei Daniil, fost calugar la Aninoasa. Acesta este considerat al doilea ctitor al sfantului lacas. Restaurările aduse mânăstirii sunt numeroase şi însemnate, ele meritînd a fi amintite. Astfel, a mărit ferestrele bisericii şi i-a pus pardoseală de piatră, după cum se poate citi în inscripţia de sub fereastra de lângă strana din dreapta: „În zilele sfinţiei sale părintelui Mitropolit chir Daniil, s-au deschis aceste fereşti şi s-au zugrăvit şi s-a făcut pardoseala bisericii, preum se vede cu chiverniseala întru eromonahi Hrisantie păcătosul. Leat 7232 Oct.1”. Tot el a împrejmuit mânăstirea cu zidurile păstrate până astăzi - ,,a preînoit şi a împrejmuit cu zid foarte fumos mânăstirea” – dupa cum spune Mitropolitul Neofit. Bisericii îi face ,,slomn şi două turle”, construind pridvorul susţinut pe şase stâlpi. Spre miazănoapte a ridicat nişte case mari cu opt încăperi şi sală prin mijloc, deasupra a două pivniţe spaţioase. Pisania acestora a fost mutată în biserică, ele fiind ruinate : „Aceste case den temelie s-au început şi s-au săvârşit, precum să şi văd, în zilelele prea luminatului Domn Io Nicolae Alexandru Voevod, cu toată cheltuiala prea sfinţitului Mitropolit al Ungrovlahiei, chir Daniil, fiind călugărit sfinţia sa den aicea. Şi la tot lucrul au fost ispravnic Hrisant eromonah. Leat 7231 (=1722) Dech(emvrie) dni 6“.
Stăreţia datează din 1722, iar clopotniţa ce e construită tot pe latura de miazănoapte, înaltă de 20 m, păstreaza şi astăzi clopotul cântărind 400 Kg cu inscripţia: “Acest clopot al sfintei mănăstiri Aninoasa ot sud Muscel s-au făcut de chir Daniil Mitropolit al Ungrovlahiei L(ea)t 7237”. În clopotniţă mai există o inscripţie, cu aceeaşi slovă chirilică: “Cu vrerea Tatălui, cu ajutorul Fiului, cu săvârşirea Sfântului Duh şi cu ajutorul Sfântului ierarh Nicolae, făcătorul de minuni, făcutu-s-au această colopotniţă cu clopotul cel mare şi casele şi chiliile şi tot zidul dimprejurul mănăstirii den temelie precum se veade cu toată cheltuiala preasfinţitului Mitropolitului Ungrovlahiei chir Daniil, ca să rămâe veşnică pomenire sfinţiei sale şi tot neamului sfinţii sale, în zilele Domnului nostru Io Nicolae Alexandru Voevod, fiind ostenitor la tot lucrul Varlaam eromonah, egumenul acestei sfintei mănăstiri şi s-au săvârşit în luna lui octombrie leat 7238 (1729)”. Construirea tuturor acestor clădiri si anexelor precum cuptorul de pâine cu turn, cuhnia, stăreţia, mare parte a chiliilor a dus la marirea numărul calugarilor mânăstirii. Aceasta lucrare a fost posibila datorita mitropolitului Daniil, care a purtat o grija deosebita manastirii unde isi primise de tanar ,,cinul calugariei’’.
Biserica este situată în central ansamblului manastiresc, având o lungime de 26 m şi lăţime de 8,66 m. Zidurile dinspre miazănoapte şi miazăzi au câte trei ferestre, iar sfantul. altar are încă una. De-a lungul zidurilor, exteriorul bisericii e înconjurat de două rânduri de tablouri (cele de sub streaşină arcuite în partea de sus, celelalte dreptunghiulare), conţinând, la origine, icoane. Pridvorul, ataşat de către mitropolitul Daniil, se sprijină pe şase stâlpi, intrarea în acesta fiind iniţial precedată de urcarea a două trepte. Crăpăturile evidente dintre zidul pridvorului şi restul bisericii au fost astupate cu tencuială la restaurarea din anii 1924-1927. Forma bisericii este comună în Muntenia: pridvor pe stâlpi, pronaos mai mic, naos mare şi fără sânuri şi altar rotunjit spre răsărit. Interiorul este încăpător. Pronaosul adăposteşte mai multe morminte. În dreapta se afla cel al Alexandrei, soţia ctitorului şi al Saftei Vlădescu (1840) şi în stânga altele două, tot ale unor boieri Vlădescu, având inscripţii şterse. Biserica a fost pictata la origine de catre renumitul Parvu Mutu, întemeietor al unei şcoli de pictură religioasă şi laică renumite în timpul domnitorilor Şerban Cantacuzino şi Constantin Brâncoveanu, considerat precursor al artei portretistice în Ţara Românească. Deasupra usii de la intrarea in biserica mare se poate vedea tabloul votiv reprezentand ctitorii impreuna cu 11 copii din neamul boieresc, tabloul fiind specific portretisticii lui Parvu Mutu. Interesant este de ce a pictat Parvu Mutu aceasta manastire: pentru ca era finul de botez al unchiului ctitorului. Deci Tudoran Vladescu era nepotul lui Parvu Vladescu, acesta fiind nasul lui Parvu Mutu, de unde i se trage si numele. Biserica de la Aninoasa a fost pictata pe cand Parvu Mutu era foarte tanar, a fost prima lui pictura dupa ce s-a intors de la studii, studii platite, subventionate, de catre ctitorul manastirii Aninoasa, Tudoran Vladescu. Abia dupa ce a pictat manastirea Aninoasa a devenit pictor de curte al Cantacuzinilor.
O altă inscripţie, aproape ştearsă, de la proscomodiar, aminteşte numele pictorilor ce au zugrăvit biserica: „Zugravii care au zugrăvit această mănăstire: Dima, Mihai, Badea”. Probabil ca acestia au pictat in perioada marilor lucrari de refacere a manastirii. În anul 1730, egumenul Varlaam restaureză unele scene iconografice distruse şi completează ansamblul pictural. Cei care au realizat această lucrare, pictorii Dima şi Neacşa, dimpreună cu ucenicii lor, sunt aceeaşi maeşti care au zugrăvit şi biserica de la Sitari.
Pictura naosului nu este descrisă amănunţit în documentele vremii, astăzi fiind aproape înnegrită de fumul lumânărilor. Este afumată, dar nu si distrusă fiindca pe unele porţiuni s-a încercat spălarea şi s-a observat că este păstrată destul de bine. Bolta turlei ne dezvăluie, ca în orice biserică, icoana cu Iisus Hristos Pantocrator, înconjurat fiind de medalioane cu chipuri înnegrite de prooroci. Altarul şi el afumat, probabil că se încadrează în tipicul pictural obişnuit. A fost rezugrăvit odată cu tâmpla, în stil distinct restului bisericii, de către Daniil Cantarol în 1838. Catapeteasma, de sus în jos, cuprinde icoana Deisis, apoi Maica Domnului şi proorocii, respectiv Hristos cu apostolii. La ieşirea din altar, în stânga şi dreapta, sunt zugrăviţi Sfinţii Petru şi Pavel, chiar lipiţi de catapeteasmă, tot în paralel observându-se icoanele pictate ale sfinţilor Părinţi – în stânga Sf. Ioachim şi în dreapta: Maica Domnului, copila, în braţele ocrotioare ale Sfintei Ana ce e surprinsă în picioare.
Pe peretele din stânga naosului cu greu se poate dintinge, într-un noian de funingine, chipul, mai mult bănuit, al Sfântului Dimitrie. Peretele din dreapta pare un ocean de negru cu vagi pete gri, cu greu sesizând prezenţa icoanei Deisis pe grosimea zidului de lângă prima fereastră. A doua fereastră ni-i dezvăluie pe Sfinţii Doctori fără de arginţi Cosma şi Damian. Peretele despărţitor dintre naos şi pronaos, pe partea dinspre naos, ne înfăţişează adormirea Maicii Domnului, înconjurată de apostoli, pe Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena şi pe Sfinţii Pantelimon şi Emolae, Doctori fără de arginţi.
Turla pronaosului o înfăţişează pe Maica Domnului, înconjurată de apostoli. Peretele despărţitor naos-pronaos are pictată pe partea dinspre pronaos o icoană impunătoare cu Sfântul Gheorghe. Se dinsting cele două straturi de pictură suprapuse apartinand lui Pârvu Mutu şi respective Dima - Neacşa, însă chipurile sunt foarte greu identificabile. Colţurile sunt încadrate de patru stâlpnici.
În dreapta uşii de la intrare este zugrăvit Tudoran Vlădescu, „potrivit la stat, cu barba mică şi căruntă, îmbrăcat cu anteriu şi giubea îmblănită cu piei albe’’, împreună cu soţia – Alexandra şi fiica – Preda Vlădescu si portretele a unsprezece copii. În dreapta uşii este zugrăvit Mitropolitul Daniil, care ţine cu mâna dreaptă mânăstirea şi cu stânga cârja arhierească. Poartă mantie lungă şi mitră, are faţa uscăţivă, e blând şi plăcut. Lângă el apare chipul monahului Hrisantie. Aceste portrete sunt caracteristice picturii lui Parvu Mutu, la el chipurile sunt particularizate, nu mai sunt angelice, sunt redate trasaturile in concordant cu realitatea. Tudoran Vladescu tine mana pe capul unuia dintre copii, redandu-se astfel dragostea paterna. De asemenea si sfintii sunt particularizati.
Zidul de miazănoapte ne dezvăluie portretele lui Constantin Mavrocordat, cu barba mică, neagră, Nicolae Mavrocordat, cu barba albă, mai la stânga este Grigore al II-lea Ghica, rudă cu Mavrocordaţii, în timpul domniei sale (1733-1735) terminându-se rezugrăvirea mânăstirii.
Imediat cum se intra pe usa, în partea stângă este zugrăvit proorocul Iona, înghiţit de chit. În partea dreaptă este simbolizată parabola inorogului. Aceasta, împreună cu tablourile zugrăvite în bolta pridvorului în jurul chipului Mântuitorului, tablouri ce reprezintă un soi de animale monstruoase (unele au cap de om) şi împreună cu portretele lui Ţar Chir, Ţar Por, Ţar Alexandru, Ţar Nabucodonosor (tot din pridvor) ne aduce înainte conţinutul cărţilor populare gen „Alexandria”, „Varlaam şi Ioasaf”, „Zodiacul”, „Fiziologul”, „Floarea darurilor” etc.. Ele au manifestat o sporită influenţă asupra picturii bisericeşti.
Puţin mai jos, în colţurile de sub boltă, apar două hore de femei. Sunt reprezentate de o parte cinci, putând reprezenta cele cinci simţuri, de cealaltă alte şase, cărora li se cântă din bucium, corn, tobă şi vioară. Ele sunt simbol pentru ispitele lumeşti. Aceste picturi tradeaza influenta folclorului, iar, lucru foarte interesant, femeile sunt imbracate in port popular muscelean. Este o alta trasatura a picturii care apare incepand cu arta lui Parvu Mutu.
Alături de acestea se pot observa două grupuri de călugări, unul care se îndreaptă spre biserică, altul (numai trei fraţi) încadrat de doi îngeri cu săbii – simbolizând călugării ce s-au lăsat amăgiţi, călcându-şi legământul faţă de Dumnezeu.
Bolţile pridvorului, circulare, (în dreapta şi stânga) cuprind scene ce surprind minuni ale Sfântului Nicolae, patronul bisericii. Legat de hramul purtat de biserică, aşa cum arată pisania din biserică şi icoana de deasupra porţilor, de pe zidul exterior – acesta ar trebui să fie Sfântul Nicolae. Paraclisul poartă hramul Sfinţilor Mari Mucenici Gheorghe şi Dimitrie, ale căror chipuri apar, însă, şi în biserica mare - Sfântul Gheorghe pe peretele despărţitor naos – pronaos, iar Sfântul Dimitrie, pe peretele exterior al bisericii, în dreptul sfântului altar. Din acest motiv au apărut unele divergenţe de opinie în privinţa patronilor celor două zidiri.
Continuând descrierea picturii pridvorului, în partea dreaptă este simbolizată scena înmulţirii pâinilor în pustiu, iar în stânga scena răstignirii şi căderea îngerilor răi. Sub aceste două tablouri, circular, dinspre dreapta spre stânga, apar scenele întruchipând căderea şi alungarea din Eden a protopărinţilor noştri, Adam şi Eva. Deasupra uşii, sus, o variantă reuşită a icoanei Deisis. Apoi urmeaza judecata din urmă, Adam şi Eva închipuind neamul omenesc şi cete de îngeri.
Mai jos, sub scenele deja prezentate, în cele două părţi apar alte tablouri: în dreapta – un grup de evrei cu bărbi lungi, trişti la chip şi un grup de agareni cu turbane. În urma lor Ţar Chir, Ţar Por, Ţar Alexandru şi Nabucodonosor. Lângă uşă, cu mâna dreaptă indicând judecata de apoi e pictat Moise, alături de capul acestuia apărând cuvintele: „Vedeţi voi iudeilor şi voi agarenilor pe care l-aţi răstignit?” În paralel, în stânga sunt reprezentate cete de sfinţi, cuvioşi şi mucenici. Sub acestea – grădina raiului, împrejmuită cu ziduri, păzită şi încuiată. La acelaşi nivel, în dreapta apare scena tăierii pruncilor de către Irod. Deasupra tuturor acestora sunt reprezentaţi apostolii, câte şase în fiecare parte. Cele două geamuri prezintă, în grosimea zidului, portretele Doctorilor fără de arginţi, Sfinţii Cosma şi Ioan (geamul de lângă altar), respectiv Chir şi Damian pe cealaltă fereastră.
Usa de la intrare in sfanta biserica are ancadramentul din piatra sculptata si se spune ca usa a fost deliberat construita foarte scunda pentru a nu-i lasa pe turci sa intre calare si sa profaneze prin atitudinea lor lacasul de cult. Pe zidul ce inconjoara manastirea se gaseste si un baldachin cu stalpi sculptati care reconstituie baldachinul initial de inspiratie brancoveneasca. Un alt elelment de arhitectura brancoveneasca cu accente gotice il reprezinta pastrarea tavanelor boltite in toate incaperile.
Sfanta manastire era inzestrata si cu icoane vechi de lemn, sfesnice si alte obiecte de cult folosite in timpul slujbelor. Foarte interesante sunt sfesnicele imparatesti, lucrate din lemn cu o mare maiestrie. In partea de jos se vad trei vulturi cu cate doua capete si cu aripile intinse. Mai sus sunt sculptati ingeri, ramuri de vita cu struguri, impletituri si tot felul de podoabe ce demonstreaza iscusinta sculptorilor de odinioara. Preotul Ioan Rautescu crede ca aceste sfesnice provin de la mesteri care au trait in secolul al XVIII-lea. O informatie foarte interesanta am primit-o de la profesorul de istorie Cicerone Georgescu, actualmente pensionar. Acesta sustine ca la biserica veche din lemn din satul Jupanesti, comuna Cosesti se gasesc doua sfesnice din lemn de păr aduse de la manastirea Aninoasa in urma cu mai bine de un secol si jumatate. Acestea ar fi fost sculptate de nimeni altul decat Antim Ivireanul in 1712 in vremea cand a fost exilat sau s-a autoexilat la manastire. De asemenea usa de la intrarea in biserica din Cosesti ar fi fost sculptata de acelasi ex-mitropolit, pe vremea aceea fiind caterisit de catre domnitor dupa ce cazuse in dizgratie. Intr-adevar sfesnicele de la Aninoasa si cele din Jupanesti sunt foarte asemanatoare, la baza fiind sculptati cei trei vulturi bicefali. De asemenea si pe usa din lemn sunt sculptati vulturi bicefali. Care ar fi legatura intre manastire si Cosesti? Satul Cosesti era o veche asezare de clacasi a manastirii si vechea biserica de lemn din treime, cum i se spunea, care astazi nu mai exista, a primit de la Aninoasa cele doua sfesnice si usa sculptata. Deci acest fapt ne face sa credem ca informatia aceasta atat de pretioasa, are cel putin un sambure de adevar. Dintr-o alta sursa aflam ca usa de lemn a fost sculptata in lemn masiv de stejar si daruita vechii biserici de la Cosesti de catre Antim Ivireanu pe cand acesta se gasea la manastirea Aninoasa. Aceste doua lucruri foarte interesante aduc o nota de noutate in ceea ce priveste relatiile vechii manastiri cu un lacas de cult aflat într-un sat ce depindea de aceasta. Neavand totusi o sursa sigura, pâna la proba contrarie aceasta conexiune realizata de mine trebuie tratata cu un anumit grad de retinere.

(Fragment din lucrarea de gradul I - ,,Constantin Brancoveanu si Argesul'')

Sfanta Manastire Aninoasa

2 comentarii:

  1. Admirabila munca dusa cu elevii si jos palaria pentru temele tratate pe acest blog!
    Imi permit sa va adresez 2 intrebari, fiind o urmasa a familiei Vladescu. (Ne straduim, cateva rude, sa punem cap la cap niste informatii, oricum sarace, pe care le detinem despre familie.) Una dintre acestea este: aveti idee cine era aceasta Safta Vladescu, moarta la 1840? Pe un site al BOR se afirma ca ar fi fost sora Alexandrei, sotia Marelui Clucer. Or, o ruda, dl. Daniel Ionescu, si-a dat seama ca este imposibil, din moment ce le separa un secol si ceva. Mai aveti cumva informatii referitoare la familia Vladescu sau idee unde am putea cauta? Va multumesc mult si scuze pentru indrazneala.
    Oana

    RăspundețiȘtergere
  2. Si eu sunt o urmasa a familiei vladescu

    RăspundețiȘtergere